plecari29 Decembrie 2025
Intalnirea cu insotitorul de grup are loc la Aeroportul International Henri Coanda Otopeni, la ora 03:00, pentru imbarcare pe zborul companiei Lufthansa LH1655 cu destinatia Munchen, care decoleaza la ora 06:00 si aterizeaza la ora 07:15. Dupa o scurta escala, ne indreptam catre Stockholm cu zborul LH2414, care decoleaza la ora 09:20 si aterizeaza la ora 11:35. Pornim intr-un tur al orasului cu ghidul local, in care descoperim orasul vechi “Gamla Stan” cu strazile sale inguste, pavate cu piatra si apoi, admiram principalele atractii, precum cladirea Parlamentului, Teatrul Regal, Catedrala Storkyrkan, Palatul Regal si Primaria, in care se desfasoara anual, Banchetul Nobel. Ajungem la Muzeul Vasa, unul dintre cele mai cunoscute muzee din Europa de Nord. Nava de razboi Vasa, construita in secolul a XVII-lea, reprezinta o comoara nationala. Decorata cu sute de sculpturi in lemn, nava scufundata in portul din Stockholm, in anul 1628, chiar dupa ce a fost lansata la apa, a fost foarte bine conservata, desi a fost recuperata din adanc abia in anul 1961. Muzeul construit pentru expunerea navei, gazduieste mai multe expozitii, un magazin, un restaurant si o sala de cinema, unde poate fi vizionat un film despre istoria navei de razboi. Ne oprim si la Fjaellgatan, de unde putem admira panorama minunata asupra orasului. Apoi, are loc transferul la hotel pentru check-in. Cazare la Quality Hotel Globe 4* sau similar in Stockholm.
Mic dejun. Impreuna cu ghidul local pornim intr-o excursie in care vizitam Palatul Drottningholm, inscris in Lista Parimoniului Mondial UNESCO. Palatul a fost construit in secolul al XVII-lea, la ordinul Reginei Hedvig Eleonora si azi, este cel mai bine conservat palat din Suedia, din acele timpuri, servind drept resedinta permanenta a familiei regale. Ne plimbam prin magnificele saloane incercand sa aflam mai multe despre istoria monarhiei suedeze. La mijlocul secolului al XVIII-lea, intr-o parte a imensului parc al palatului, a fost construit un impresionant pavilion chinezesc, drept cadou pentru Regina Lovisa Ulrika. Aici, admiram mobila europeana in stil rococo si decoratiunile aduse din China. Ne intoarcem la hotel si avem timp liber la dispozitie. Cazare la Quality Hotel Globe 4* sau similar in Stockholm.
Mic dejun. Eliberam camerele si avem timp liber la dispozitie in Stockholm pentru vizite pe cont propriu sau pentru cumparaturi. Dupa-amiaza, are loc transferul la terminalul de ferry pentru imbarcare pe nava companiei Tallink Silja Oy, cu care traversam Marea Baltica spre Helsinki. Dupa cazare si plecarea navei din port, ne putem relaxa intr-un bar sau putem face shopping in magazinele duty-free. Seara, participam la Cina festiva de Revelion si apoi, petrecem pana tarziu dupa miezul noptii. LA MULTI ANI, 2026! Cazare in cabine interioare B-class de 2 locuri.
Mic dejun - bufet la bordul navei. Eliberam cabinele si are loc debarcarea in Helsinki. Anul Nou incepe in cea mai fericita tara din lume, cunoscuta pentru cea mai buna calitate a vietii, pentru arhitectura inedita si pentru peisajele minunate. Ne intalnim cu ghidul local si pornim intr-un tur in care admiram principalele atractii ale capitalei, printre care se numara Piata Senatului, flancata de Catedrala de secol XIX, de Palatul Guvernului, de Universitatea din Helsinki si de Biblioteca Nationala. Toate au fost proiectate in stil neoclasic, de marele arhitect Carl Ludvig Engel. Admiram si Primaria, Palatul Prezidential, impunatoarea Catedrala Ortodoxa Uspenski, cladirea Parlamentului, Gara Centrala, Sala Finlandia, Opera Nationala si Stadionul Olimpic, unde s-au desfasurat Jocurile Olimpice de Vara din 1952. Ne oprim la Monumentul Sibelius, dedicat compozitorului finlandez Jean Sibelius si inaugurat in 1967. Monumentul realizat din peste 600 de tuburi din otel este unul dintre cele mai fotografiate obiective ale capitalei. Apoi, ajungem la Temppeliaukio - Biserica din Stanca, devenita un simbol al orasului. Construita in stanca, in 1969, cu un dom masiv din sticla si cu o acustica excelenta, Temppeliaukio gazduieste anual, sute de concerte (tarif estimativ al biletului de intrare: 8 Euro). Dupa-amiaza, avem timp liber la dispozitie in Helsinki. Cazare la Home Hotel Jugend 4* sau similar in Helsinki.
Mic dejun. Incepem ziua cu o croaziera pe Marea Baltica, traversand Golful Finic de la Helsinki la Tallinn. De la bordul feribotului admiram Fortareata Suomenlinna, construita de suedezi, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, pe sase insule mici, aflate la intrarea in portul din Helsinki. Debarcam in Tallinn, capitala Estoniei, care ne va fermeca cu strazile si cu cladirile sale medievale foarte bine conservate. Orasul a fost fondat in secolul al XIII-lea si a fost unul dintre cele mai importante bastioane ale Ligii Hanseatice, pana in secolul al XVII-lea. Bogatia acelor vremuri se reflecta in frumusetea bisericilor si a cladirilor ce au apartinut negustorilor. Numit Reval pana in 1918, orasul s-a aflat de-a lungul timpului, sub mai multe stapaniri, a danezilor, a suedezilor, a nemtilor si a rusilor. Toate si-au lasat amprentele asupra arhitecturii orasului. In 1997, centrul istoric al orasului a fost inclus in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Pornim intr-un tur pietonal cu ghidul local in Vanalinn, orasul vechi si admiram principalele atractii. Pe Dealul Toompea, gasim castelul cu 3 turnuri ( Pikk Hermann, Landskrone si Pilsticker), care gazduieste si sediul parlamentului din Estonia. De asemenea, putem admira impunatoarea Catedrala Ortodoxa Alexander Nevsky, cu cinci cupole negre, ridicata la sfarsitul secolului al XIX-lea, drept simbol al suprematiei ruse. Ne oprim si la Catedrala luterana Sf. Maria, apoi, ajungem in Orasul de jos, cu stradute pietruite si cu cladiri – simbol precum Biserica Sf. Olav, a carei flesa atinge 123 m inaltime, Hotelul Cele trei surori, Cladirea Marii Bresle si Primaria. Cea din urma, este singura primarie in stil gotic ramasa in Europa de Nord. Dupa-amiaza avem timp liber la dispozitie. Cum nicio vizita in Tallinn nu este completa fara o experienta culinara autentica, cu preparate traditionale gatite respecatand retetele transmise din generatie in generatie, seara, va invitam sa participati, optional, la un festin medieval la Restaurantul Olde Hansa. Restaurantul se afla intr-o cladire de secol XVII si este una dintre principalele atractii din Tallinn. Oaspetii sunt intampinati de gazde si apoi, isi spala mainile, conform ritualului. La masa, este aleasa o capetenie care rupe painea in bucati pentru inceperea festinului, la lumina lumanarilor. Fiecare preparat inedit este prezentat de catre ospatar. Cazare la Hotel Park Inn by Radisson Meriton Conference & Spa 4* sau similar in Tallinn.
Mic dejun. Dimineata, avem timp liber la dispozitie in Tallinn, in care putem participa la o excursie optionala. Vizitam Palatul Kadriorg, fosta resedinta de vara a tarului rus Petru cel Mare. Palatul a fost construit la inceputul secolului al XVIII-lea, in stil baroc, de catre un arhitect italian si a fost numit Kadriorg, in cinstea Ecaterinei I, sotia lui Petru cel Mare. Este considerat un mic Versailles, fiind inconjurat de gradini superbe si azi, adaposteste un muzeu de arta cu colectii ce cuprind opere de arta vest europeana si rusa. Turul continua cu o degustare de bere si de branzeturi pentru a ne familiariza cu aromele locale. Ne intoarcem la hotel si dupa-amiaza, avem timp liber la dispozitie. Cazare la Hotel Park Inn by Radisson Meriton Conference & Spa 4* sau similar in Tallinn.
Mic dejun. Avem timp liber la dispozitie in Tallinn sau putem participa la o excursie optionala la Raeapteek (Vechea Farmacie a Primariei) si la Muzeul Maritim Seaplane Harbour. Vizitam Raeapteek, cea mai veche farmacie din Europa care a functionat continuu in acelasi sediu. A fost mentionata pentru prima data in documentele orasului in anul 1422. Aflam mai multe despre istoria farmaciei si despre leacurile medievale. Apoi, degustam martipan si claret, doua produse pentru care farmacia este faimoasa. In trecut, martipanul era folosit pentru tratarea inimilor frante si pentru redarea memoriei, iar claretul este un vin condimentat, cu proprietati medicinale, care a fost produs si vandut de Raeapteek inca din 1467. Excursia continua la unul dintre cele mai interesante muzee din Europa - Muzeul Maritim Seaplane Harbour, situat in portul pentru hidroavioane din Tallinn. Hangarul care adaposteste muzeul are o arhitectura inedita, cu primele cupole din beton armat de aceasta dimensiune din lume, fara un suport intern. Hangarul a adapostit hidroavioanele pana in Al Doilea Razboi Mondial. Descoperim istoria maritima a Estoniei si exploram submarinul Lembit, care a fost folosit in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial de flota din Marea Baltica. Printre exponate se mai numara o replică a hidroavionului Short 184, Maasilinn - cea mai veche epava descoperita in apele Estoniei, diverse tipuri de barci, mine, iar in port, se afla Suur Tõll, un spargator de gheata cu motor cu abur, vechi de peste un secol. Dupa-amiaza, avem timp liber la dispozitie. Cazare la Hotel Park Inn by Radisson Meriton Conference & Spa 4* sau similar in Tallinn.
Mic dejun. Eliberam camerele si are loc transferul la aeroport pentru imbarcare pe zborul companiei Lufthansa LH881 cu destinatia Frankfurt, care decoleaza la ora 13:45 si aterizeaza la ora 15:20. Dupa escala, ne indreptam catre Bucuresti cu zborul LH1422, care decoleaza la ora 20:35 si aterizeaza pe Aeroportul International Henri Coanda Otopeni la ora 23:55.
1.299 Euro adult loc in camera dubla
1.249 Euro adult a 3-a persoana loc in camera dubla cu pat suplimentar
1.219 Euro copil 2-11,99 ani in camera cu 2 adulti
1.649 Euro adult loc in camera single si cabina single pe vas
Solicita Oferta
Pentru a primi o oferta personalizata cu cel mai mic pret al momentului va rugam completati formularul.