Paste Vietnam - Cambodgia 2026

Paste Vietnam-Cambodgia 2026. Pret: 2900 euro/ pachet. Pachetul include: bilete de avion dus-intors, 12 nopti cazare cu mic dejun hoteluri 4*; excursii in Delta Mekongului, la tunelurile Cu Chi, croaziera in Ha Long Bay, vizita complexului Angkor, etc

plecari8 Aprilie 2026

Galerie
Itinerariu
Tarife
Servicii Incluse

Ziua 1 (08.04): BUCURESTI – ISTANBUL

Intalnire la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 19:30 pentru imbarcare pe cursa companiei TURKISH AIRLINES cu destinatia Ho Chi Minh (schimbarea cursei la Istanbul). Decolare din Bucuresti la 21:45.

Ziua 2 (09.04): ISTANBUL - HO CHI MINH

Sosire in Ho Chi Minh la ora locala 16:10. Transfer la hotel Paragon Saigon 4* (sau similar). Timp liber pentru odihna.

Ziua 3 (10.04): HO CHI MINH – CU CHI TUNNELS

Mic dejun. Prima parte a zilei este dedicata vizitarii tunelurilor Cu Chi. Datorita locatiei strategice, aceste tuneluri au fost folosite de catre luptatorii vietnamezi in lupta pentru independenta. Este vorba, de fapt, despre o retea lunga de 200 km de tuneluri care conecteaza posturi de comanda, spitale, adaposturi si fabrici de armament si avand iesiri camuflate in diverse puncte. Pranz la un restaurant local. Dupa amiaza, ne vom bucura de un tur panoramic cu autocarul. Vom admira Primaria, Teatrul, Catedrala Notre Dame, cladirea Postei si piata locala Ben Thanh. Seara ne vom bucura de o cina ce va fi servita in timpul croazierei pe raul Saigon insotita de spectacol tradional.

Ziua 4 (11.04): HO CHI MINH – DELTA MEKONGULUI (100 km)

Mic dejun. Astazi plecam spre My Tho, oras situat in inima Deltei Mekongului, unde fluviul se imparte intr-o vasta retea de canale si golfulete. Orasul este patria nucii de cocos si a fabricilor de familie cu produse locale (bomboane de nuca de cocos, hartie de orez). Ne imbarcam pe vaporul de croaziera si plecam in explorarea canalelor raului Mekong, urmarind viața localnicilor care traiesc de-a lungul malurilor. Ne oprim la una dintre cele 4 insule din zona pentru vizitarea obiectivelor turistice. Bucurati-va de fructele tropicale proaspete servite in inima gradinii, insotite de muzica populara traditionala sud-vietnameza la plantatie. Ne imbarcam pe barcile cu vasle pentru a vizita fabricile locale, pentru a gusta ceaiul cu miere si a vedea cum se produce laptele pentru bomboane de cocos. Dupa pranz (servit intr-un restaurant local), vom reveni in Ho Chi Minh pentru cazare.

Ziua 5 (12.04): HO CHI MINH – DA NANG (zbor) – HOI AN

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor intern catre Da Nang. Vom avea transferul catre Ba Na Hills, unde ne vom putea bucura de o priveliste deosebita contempland maretia muntilor si padurea seculara care ne vor transpune intr-un taram de basm. Vom ajunge aici cu telecabina (cea mai lunga din lume) admirand pe drum dealurile, Gradina de Meditatie si ajungand la varful Nghinh Phong, podul de aur Ba Na, muntele Chua de unde vom avea panorama asupra orasului Da Dang si Quang Nam. Transfer in Hoi An. Cazare la hotel Hoian Beach Resort 4* (sau similar).

Ziua 6 (13.04): HOI AN – DA NANG – HUE (optional)

Mic dejun. Astazi va propunem o excursie optionala la Hue, vechea capitala a Vietnamului ce face parte din Patrimoniul UNESCO. Drumul de la Da Nang la Hue (100 km) strabate trecatoarea Hai Van, in traducere “marea de nori” - varful muntilor fiind in nori, iar baza langa mare. Peisajele sunt spectaculoase! La sosirea in Hue ne vom indrepta cu barca pe Raul Parfumurilor spre Palatul Imperial si pagoda Thien Mu considerata simbolul orasului. Vom vizita Mausoleul regelui Tu Duc, construit cu 20 de ani inainte ca regele sa moara, complexul final fiind format din peste 50 de monumente. Vom servi un pranz traditional, inclus in pretul excursiei optionale. Seara revenim in Hoi An pentru cazare. Tarif informativ pentru excursia la Hue, vechea capitala a Vietnamului (minim 20 de participanti): 130 USD/persoana (include si masa de pranz).

Ziua 7 (14.04): HOI AN

Mic dejun. Timp liber pentru plaja si pentru a profita de facilitatile resortului in care ne aflam. Doritorii pot merge in Hoi An pentru plimbari sau mai multe vizite.

Ziua 8 (15.04): HOI AN – DA NANG – SIEM REAP (zbor)

Mic dejun. Astazi facem turul orasului Hoi An, considerat cel mai cochet oras din Vietnam, o localitate - port foarte bine conservata ce dateaza din secolul XV. Vom servi pranzul la un restaurant local si vom face un tur pietonal cu ghidul local. Orasul este situat intr-un estuar cu plaje lungi, arhitectura fiind un mix de influente japoneze, chineze si vietnameze. Vom descoperi si admira podul japonez, multe case vechi si stradute cochete. Vom continua vizita cu Muzeul Cham din Da Nang unde vom gasi marturii ale existentei misterioasei civilizatii Cham. Transfer catre aeroportul Da Nang pentru zbor catre Siem Ream (Cambodgia). Dupa formalitatile vamale, transfer catre hotelul din Siem Reap. Cazare hotel Somadevi Angkor 4* (sau similar). Timp liber.

Ziua 9 (16.04): SIEM REAP - complexul Angkor

Mic dejun. Ziua de astazi este dedicata vizitarii unuia din cele mai frumoase si fascinante locuri de pe pamant: complexul Angkor, simbolul Cambodgiei, principala atractie a tarii, motiv pentru care ocupa un loc de cinste pe steagul national. Cele mai mari si cunoscute “orase fortificate” sunt Angkor Thom si Angkor Wat. Vom incepe cu Angkor Thom, in traducere “marele oras”, un oras fortificat ale carui porti se deschid spre o padure de 203 hectare. Vom admira Templul Bayon cu multitudinea de turnuri cu figuri, Terasa Regelui Lepros si Terasa Elefantilor, de unde regele vorbea curtii si privea evenimentele din piata regala, Templul Prohm - lasat in intregime asa cum a fost descoperit, unul dintre cele mai pitoresti locuri din intregul ansamblu. Dupa amiaza este dedicata obiectivului Angkor Wat, in traducere “oras templu”, probabil cea mai mare structura religioasa din lume, patrimoniu cultural UNESCO. Cina va fi servita la un restaurant local cu participare la un spectacol traditional al khmerilor.

Ziua 10 (17.04) SIEM REAP – HANOI (zbor)

Mic dejun. Dimineata pornim catre junga Angkok, spre Marele Circuit unde vom exmplora cateva temple iar dupa amiaza vizitam muzeul minelor terestre si continuam sa descoperim templul sculptat in gresie roz-rosie Banteay Srei, construit in secolul al X-lea (inseamna “cetatea femeilor”) este considerat o bijuterie a artei khmere. Ne inatorcem pentru o scurta vizita la satul cu trestie de zahar unde descoperim alte mestesuguri din palmier. Vom fi transferati la aeroport pentru zbor Siem Reap – Hanoi. Cazare in Hanoi la hotel Nesta Hanoi 4* (sau similar).

Ziua 11 (18.04) HANOI – NINH BINH

Dupa micul dejun, vom avea un drum de 2 ore catre provincia Ninh Binh, cunoscuta si sub numele de Halong-ul de pe uscat si Capitala Antica. Va fi o zi palpitanta, punctata de o plimbare cu barca de 2 ore intr-o barca traditionala din bambus impletit, pe raurile Tam Coc, bucurandu-ne de peisaje spectaculoase, inconjurati de campuri de orez si de varfuri muntoase de calcar impresionante. Dupa pranzul la un restaurant local, vom face catre Hoa Lu, capitala antica a Vietnamului de acum unsprezece secole. Aici, vom gasi doua temple dedicate regelui Dinh si regelui Le, fondatorii capitalei antice din secolul al X-lea, si vom vizita pagoda Bich Dong. Cina este pe cont propriu. Cazare Hidden Charm in Ninh Binh.

Ziua 12 (19.04) HING BINH - HA LONG BAY

Mic dejun. Vom pleca spre golful Ha Long, unul dintre cele mai frumoase golfuri din lume, cu peste 3.000 de insulite spectaculoase. Drumul prin delta Red River va dura aproximativ 3 ore. Ne imbarcam pe vasul Golden Cruise sau similar. Vom incepe croaziera navigand printre insulitele pitoresti si vom vizita grota Sung Sot, cea mai mare si impunatoare din golful Ha Long. Vom servi un pranz traditional (meniu fix) la bordul vasului. Vom face o oprire la plaja Titop pentru relaxare sau pentru o plimbare cu caiacul (optional). Vom reveni pe vasul de croaziera unde ne vom delecta cu un spectacol de gatit mancaruri traditionale. La ora 18:30 vasul va ancora in Cong Do unde va ramane pentru innoptare. Doritorii se pot bucura de o sedinta de masaj (este necesara rezervare prealabila). Cina va fi servita la restaurantul Golden Palace de pe vas.

Ziua 13 (20.04): HA LONG BAY – HANOI

Dimineata devreme (ora 06:30) vom participa la un curs de Tai Chi - unul dintre cele mai eficiente tipuri de exercitii fizice si psihice din lume. La ora 07:00 vom servi o gustare in salonul de mic dejun al vasului. In continuare vom explora grota Thien Canh Son, in barcute de bambus conduse de localnici si vom reveni pe vas pentru un pranz servit foarte devreme. In jurul orei 11:00 debarcam si plecam spre Hanoi. Ne vom indrepta spre un loc deosebit de pitoresc: Lacul Hoan Kiem. Numele acestuia inseamna “sabia recastigata” si provine dintr-o legenda locala conform careia imparatul Le Loi a recuperat o sabie din lac pe care a folosit-o cand a invadat China. Cazare in Hanoi la Nesta Hanoi hotel 4* (sau similar).

Ziua 14 (21.04): HANOI - ISTANBUL

Mic dejun. Dimineata vizitam piata istorica Ba Dinh. Continuam cu cu vizita la Templul Literaturii, locas dedicat confucianismului si la Muzeul de Etnologie, cel mai frumos si mare muzeu din Hanoi. Seara se vom bucura de spectacolul Water Puppetry. In jurul orei 20:00, transfer la aeoportul din Hanoi pentru imbarcare cursa Turkish Airlines cu decolare catre Istanbul la ora 23:05.

Ziua 15 (22.04) ISTANBUL - BUCURESTI

Sosire in Istanbul la ora locala 05:10 si imbarcare pe zborul catre Bucuresti. Sosire in Bucuresti la ora 08:10.

PRET/ persoana: 2900 EURO (loc in camera dubla, taxe incluse)

 

Pret pentru a treia persoana (pat suplimentar in camera dubla): 2850 EURO

ATENTIE: patul suplimentar este pat pliant si va fi adaugat intr-o camera dubla, spatiul fiind limitat.

Supliment camera single: 700 EURO

  • transport cu avionul Bucuresti - Ho Chi Minh si Hanoi - Bucuresti cu compania TURKISH AIRLINES (schimbarea curselor la Istanbul);
  • transport cu avionul 3 curse interne: Ho Chi Minh - Da Nang, Da Nang - Siem Reap, Siem Reap - Hanoi cu companii locale;
  • bagaj de cala si bagaj de mana;
  • 12 nopti cazare in hoteluri de 4*: 3 nopti in Ho Chi Minh, 3 nopti in Hoi An, 2 nopti in Siem Reap, 2 nopti in Hanoi, 1 noapte in Ninh Binh, 1 noapte pe vas de croaziera in Ha Long Bay;
  • 12 mic dejunuri, 6 mese de pranz (zilele 3, 4, 8, 11, 12,13), 3 cine (zilele 3, 9, 12);
  • tururi de oras cu autocar si ghid local in Ho Chi Minh, Da Nang, Hoi An, Hanoi;
  • excursie in Delta Mekongului;
  • excursie la tunelurile Cu Chi;
  • croaziera in Ha Long Bay;
  • vizita complexului Angkor (2 zile);
  • excursie Marele Circuit in Angkor;
  • intrarile la obiectivele turistice mentionate in program;
  • insotitor roman de grup;
  • taxele de aeroport si catering (pot suferi modificari);
  • taxa de viza si procesare acte pentru viza Vietnam (poate suferi modificari).

 

  • taxa de viza Cambodgia: 30 USD/persoana, se achita la sosirea pe aeroportul din Siem Reap (tarif informativ);
  • asigurarea medicala de calatorie (optionala);
  • asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
  • bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: aproximativ 70 usd /persoana – reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie);
  • excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse;
  • bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.

 

Solicita Oferta

Pentru a primi o oferta personalizata cu cel mai mic pret al momentului va rugam completati formularul.

Mesaj

Te-ar putea interesa si aceste oferte din Oferte 'PASTE'

newsletter

Vrei sa primesti periodic cele mai bune oferte?